CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 619 / 2013

Dosar nr. 723 / 2013

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene

 

Analizând proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.102 din 26.06.2013,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

            În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

            Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezentul proiect de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr.163/2012 cu modificările și completările ulterioare.

Demersul legislativ vizează, printre altele, implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, rămase neutilizate din perioada 2008-2012 și monitorizarea proiectelor finanțate, care se realizează de fiecare minister beneficiar în parte.

2. Pentru respectarea regulilor gramaticale, cuvântul „Urgenț㔠din sintagma „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.115/2011” din titlu trebuie redată cu literă mică, iar la partea introductivă a art.I, este necesară redarea cu literă mare a cuvântului „Partea” din  sintagma „partea I”.

3. La  pct.1 al art.I, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, propunem reformularea părții dispozitive, astfel:

„1. După alineatul (1) al articolului 8 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:”.

4. La pct.2 al art.I, la textul propus pentru alin.(3) al art.13, întrucât Hotărârea Guvernului nr.780/2006 a fost menționată și în cuprinsul alin.(3) al art.8, trimiterea ulterioară la acest act normativ se va realiza fără menționarea titlului.

5. La art.II, pentru identificarea completă a actului normativ din norma de trimitere, după numărul și anul apariției, se va introduce titlul acestuia.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.619/27.06.2013